Într-un decor informatic autumnal, elevii școlii noastre, care și-au descoperit cu mult timp în urmă pasiunea în IT, au cules roadele unei implicări retrospective, fapt confirmat cu ocazia derulării celei de-a VII-a ediții a programului ,,Academia DpIT”, în cadrul căreia cele mai bune produse tech, dezvoltate de tinerii inovatori în timpul programului de educaţie practică, au fost premiate.
Astfel, îl felicităm în primul rând pe elevul Radu Alexandru- Mihai, cel care deține supremația prin titulatura onorifică ,,Șeful de promoție Academia DpIT 2021”, absolventul cu cel mai mare punctaj.
Felicitări, Radu!
În continuare, în aceeași tonalitate, îi felicităm pe ceilalți reprezentanți ai școlii noastre care ne-au bucurat inimile și monitoarele cu rezultate excepționale:
Elevul Buia Aurelian a făcut parte din echipa care a câștigat Premiul I, BullsEye, mentorată de Alexandru Luchian in Accenture Industry X, pentru aplicația RiverGuard, un proiect de monitorizare a nivelului apelor şi de alertare în caz de inundaţii.
Felicitări, Aurelian!
Elevul Crăciun Alexandru, câștigător al Premilui II, a făcut parte din echipa BruteForce, mentorată de Alexandru Barbu în Endava, pentru aplicația FlyBox.
FlyBox este un dispozitiv intuitiv care utilizează drone şi care poate fi folosit atât în scop comercial, cât şi umanitar, ajutând în caz de calamităţi.
Felicitări, Alexandru!
Dacă am început cu elevul absolut, încheiem în aceeași notă. Așadar, elevul Radu Alexandru-Mihai a câștigat și Premiul III, în cadrul echipei BITLINE, mentorată de Mihai Mazilu și Levente Boda în Bosch Romania, pentru aplicația SmartDash Cart.
SmartDash Cart ne duce în viitorul cumpărăturilor inteligente: este un cărucior smart care permite gestionarea uşoară a cumpărăturilor, cu plata produselor instant fără a mai trece pe la casele de marcat.
Vă felicităm pe toți! Performanța voastră devine eticheta școlii noastre!